Jocuri de aventură cu gătit

Pline de caracteristici și distracție

Explorează lumi întinse și pline de imaginație cu stomacul plin, gătind pentru a-ți îmbunătăți abilitățile în luptă și pentru a-ți spori simțurile și apărarea.

Final Fantasy XV

Alătură-te lui Noctis, Prințul moștenitor din Regatul lui Lucius, într-o călătorie nemaivăzută. Acompaniat de trei prieteni, călătorește printr-o lume unde știința orbitoare întâlnește magia misterioasă. Acest RPG legendar are unele dintre cele mai arătoase mâncăruri din lumea jocurilor.

  • Să te oprești să mănânci este vital, iar Ignis, membru al grupului, învață rețete de-a lungul aventurii, asigurându-se că este pregătit pentru orice ocazie.
  • Cu ingredientele potrivite, Ignis poate pregăti mâncăruri precum somptuoasa friptură Crown City, satisfăcătoarea supă Quillhorn și suspiciosul sushi Mystery Meat.
  • Toate mesele oferă beneficii temporare, inclusiv creșteri ale puterii de atac, ale abilităților magice și ale punctelor de lovire, precum și alte îmbunătățiri și rezistențe.
Videoclipuri recomandate
Trailer Reclaim Your Throne
Trailer Moogle Chocobo Carnival

Genshin Impact

Călătorește prin lumea fantastică din Teyvat, întâlnind o distribuție diversă de personaje și înfruntând inamici puternici. Scopul tău este să găsești fratele sau sora pierdută - dar nu vei ajunge prea departe cu stomacul gol, iar mâncarea îți va spori atacul, apărarea și multe altele.

  • Caută cuptoare și oale pe unde mergi - acestea apar într-o varietate de stiluri și pot fi confecționate chiar de jucător.
  • Gătitul ia forma unui minigame pentru a determina cât de reușită este mâncarea - oprește indicatorul în portocaliu pentru a obține o mâncare delicioasă cu statistici maxime.
  • Cu cât gătești mai des o mâncare, cu atât vei deveni mai priceput - până se va găti ea însăși!
Videoclipuri recomandate
Trailer de lansare
Imagini cu jocul din PS5

Monster Hunter: World

Devino vânător și ucide tot felul de monștri feroce într-un ecosistem viu, care respiră. Folosește-te de teren pentru a câștiga avantajul asupra dușmanilor titanici sau fă echipă cu până la trei prieteni pentru a vâna, ucide și confecționa împreună. Asigură-te că ții tepușa pentru grătar la fel de aproape ca sabia sau arcul.

  • Ca vânător, va trebui să ai mereu carne crudă la tine - dar trebuie să scoți țepușa ca să o frigi.
  • Gătește carnea până devine aurie și vei avea o friptură perfectă care-ți oferă stamina - esențială după o luptă grea.
  • De asemenea, poți comanda mâncare pe câmpul de luptă de la cantină - bucătarul de acolo va prepara platouri care-ți îmbunătățesc viața, atacul, rezistența și altele.
Videoclipuri recomandate
Trailer de lansare
Iceborne - trailer cu dezvăluirea jocului

Jocuri de gătit indie

Rețete cu arome unice

Apropie-te de eliberări unde mâncarea și băutura spun o poveste - și poți să te distrezi fără ca manierele tale de la masă să supere pe cineva.

Nour: Play With Your Food

Acest mariaj experimental de produse alimentare interactive și artă excentrică oferă exact ceea ce promite: îți permite să te joci cu mâncarea, creând un haos culinar colorat, fără să-ți faci griji pentru curățenie.

  • Explorează peste 20 de viniete și pregătește cele mai delicioase feluri de mâncare în cadrul acestora - înainte de a arunca totul peste tot (dacă dorești).
  • Ascultă o coloană sonoră reactivă care se adaptează bucătăriei fără constrângeri din care gătești.
  • Simte texturile diferite din mâncarea ta și senzațiile unice ale fiecărui produs prin feedbackul haptic al controlerului DualSense PlayStation 5 și prin declanșatoarele adaptabile.
Videoclipuri recomandate
Trailer de dezvăluire PS5
Trailer dată de lansare

Venba

Intră în rolul unei mame indiene, Venba, care are o viață dificilă după ce s-a mutat în Canada în anii 1980. Gătind mâncăruri tradiționale, vei crea o poveste despre familie, iubire și pierderi.

  • Fiecare preparat e inspirat de India și de cultura sa, iar uneori e nevoie de mai multe ustensile și aparate de bucătărie de specialitate pentru a putea fi creat.
  • Ordonarea acțiunilor este importantă - ingredientele trebuie adăugate la momentele potrivite pentru a te asigura că preparatul iese cum trebuie.
  • Cunoaște-o pe Venba și pe familia ei și încercările prin care trec prin conversații și situații din afara bucătăriei.
Videoclipuri recomandate
Trailer de lansare
Trailer dată de lansare

Coffee Talk Episode 2: Hibiscus & Butterfly

Condu o cafenea într-un univers alternativ din Seattle, unde personaje fantastice se întâlnesc pentru a discuta despre problemele lor la o ceașcă cu băutura lor preferată. Ce și cum servești contează în poveste.

  • Printre clienți se numără oameni, elfi, orci și alte rase - toți au propriile gusturi și nu știu mereu ce să comande.
  • Experimentarea cu ingrediente poate produce băuturi speciale care vor încălzi inimile clienților tăi și îi vor ajuta să găsească răspunsurile pe care le caută.
  • Lasă-ți amprenta pe mochas (și altele) cu artă în cafea, învârtind spuma pentru a uimi clientela. 
Videoclipuri recomandate
Trailer de lansare

Jocuri de gătit de supraviețuire

Gătește și mănâncă pentru a supraviețui

Alege jocuri provocatoare unde foamea nu poate fi ignorată și unde ratarea unei mese poate face diferența dintre explorare și expirare.

Minecraft

Înfruntă modul supraviețuire din acest joc de tip sandbox clasic unde confecționarea de arme și armură pentru a te proteja de inamici e doar o parte din supraviețuire. De asemenea trebuie să fii atent la punctele de foame - dacă ajung la zero, viața începe să-ți scadă.

  • Adună mâncare din zona din jurul tău, precum mere, cartofi și ciuperci și mănâncă-le crude (când se poate) sau combină-le cu alte ingrediente pentru mese hrănitoare.
  • Fiecare aliment pe care-l găsești sau gătești are propria valoare nutritivă - așa că e important pentru foamea ta să deosebești o friptură de ochii de păianjen.
  • Folosește cuptoare, afumători și focuri de tabără pentru a găti carne și legume cruzi, adăugându-le valoare nutritivă și câștigând gustări care-ți îmbunătățesc statisticile.
Videoclipuri recomandate
Trailer Nether update
Bedrock Version - trailer de lansare

ARK: Survival Ascended

Trezește-te pe o insulă misterioasă în această versiune reimaginată a unui joc clasic de supraviețuire creat cu Unreal Engine 5 pentru a profita la maximum de PlayStation 5. Formează un trib, îmblânzește și înmulțește dinozauri și alte creaturi preistorice și fă tot ce poți ca să nu ți se mai audă stomacul chiorăind.

  • Fie că folosești un foc de tabără, o oală sau un grătar sau cuptor industrial, e important să folosești ingrediente proaspete - așa că nu permite ca peștele sau carnea să se strice.
  • Poți mânca carne crudă când te grăbești - dar nu te va face destul de puternic încât să construiești colibe, să confecționezi arme și să vânezi bestii mortale.
  • Adăugarea și amestecarea de ingrediente precum legumele și condimentele poate produce mese precum supe, curry și tocănițe, fiecare cu propriile statistici de îmbunătățire.
Videoclipuri recomandate
Trailer de lansare

The Elder Scrolls V: Skyrim Special Edition

Aventurează-te pe tărâmul Skyrim pentru prima dată sau pornește în cea mai recentă aventură din multe în această ediție specială completă cu DLC-uri a jocului epic multi-premiat open-world. Trăirea unei alte vieți în această lume vine cu multe provocări - iar menținerea unei rezerve sănătoase de mese este doar una dintre ele.

  • Mesele nu doar îți refac viața - ele vin deseori la pachet cu alte beneficii, precum avantaje de statut și îmbunătățire ale statisticilor. Ingredientele variază, dar poți începe cu carne crudă și sare.
  • Să găsești, să cumperi (sau să furi!) pentru a găti e important. Dacă ai propria casă în Skyrim poți instala o zonă de gătit, unde vei putea mereu crea preparatele tale preferate.
  • Gătitul poate fi folosit și în scopuri malefice - crearea de mere otrăvite înseamnă că poți să-ți asasinezi inamicii fără vărsare de sânge și fără să atragi atenția.
Videoclipuri recomandate
Trailer Lansare upgrade

Haos în bucătărie

Haosul e în meniu

Începe o nebunie co-op în bucătărie sau amestecă părți din monștri pentru meniul de mâine cu aceste titluri de gătit neobișnuite.

Overcooked!: All You Can Eat

Adună-ți prietenii șifamilia pentru cele mai haotice jocuri co-op de cook ‘em up. All You Can Eat include toată distracția frenetică din originalul Overcooked! și din continuarea sa, precum și conținut suplimentar, oferind sute de niveluri într-o serie de bucătării absurde.

  • Lucrați împreună pentru a trimite comenzile la timp, tăind și gătind cât mai repede posibil, evitând în același timp obstacolele și ferindu-vă de pericole, pentru a obține cel mai mare scor.
  • Joacă local sau online, în imagini îmbunătățite 4K - conținutul gustos n-a mai arătat niciodată atât de bine (când nu e în flăcări).
  • Bucură-te de moduri diferite - supraviețuire, campanie și practică - și activează caracteristicile de ajutor și accesibilitate pentru a te asigură că ți se pot alătura cât mai mulți oameni.
Videoclipuri recomandate
Trailer de lansare
Trailer Opțiuni de accesibilitate și Modul de ajutor

Battle Chef Brigade Deluxe

Joacă în rolul lui Mina și Thrash, concurenți în concursul important Battle Chef Brigade, în această lume fantasy hibrid care combină lupta hack-and-slash și platforming-ul cu gătitul.

  • Afundă-te în lumea colorată din Victusia prin ilustrații vii și dublaj nominalizat la premii.
  • Ucide monștri pentru a aduna ingrediente proaspete și joacă un joc de puzzle pentru a crea cea mai fină bucătărie, printr-o serie de moduri de joc diferite.
  • Ediția Deluxe include de asemenea ajutorul lui Ziggy, Undead Necromancer Chef, ca personaj cu care poți juca.
Videoclipuri recomandate
Trailer animat

Dungeon Munchies

Evadează dintr-o imensă temniță subterană în acest action-RPG în care gătitul de părți de creaturi este o parte vitală a progresului. Rămâi în siguranță, hrănește-te și găsește o modalitate de a ieși în această aventură originală.

  • Fiecare preparat pe care îl prepari din părți de monștri are diferite abilități - folosește-le strategic pentru a reuși în întâlnirile de luptă.
  • Flora și fauna din acest curios complex subteran nu sunt utile doar pentru hrană - poți crea arme noi atât din părți de animale, cât și din plante.
  • Ntâlnește tot felul de personaje ciudate în călătoria ta, de la un lord voodoo la membri ai așa-numitei revoluții a fructelor. Toți par să vrea ceva de la tine - dar ce-i va costa?
Videoclipuri recomandate
Trailer de lansare