Ghid de supraviețuire în lumea Days Gone

Cum să supraviețuiești ororilor care te așteaptă la frontiera post-apocaliptică.

1. Fă cunoștință cu Freakers

Mutanți cu porniri criminale, care bântuie în America zilelor noastre, devastată de epidemie

Pandemia care a lovit țara a transformat o parte a populației în monștri însetați de sânge, mânați numai și numai de instinctul de a ucide. Această specie nouă s-a impus ca prădător suprem în zona Nord-Vest Pacific, deja plină de pericole. Supraviețuitorii epidemiei virale i-au dat numele Freakers.

Specia are mai multe varietăți și fiecare pune probleme aparte. Drept urmare, Freakers sunt cei mai cumpliți inamici pe care îi vei întâlni în pustietate. Esențial este că pot fi învinși. Ca toate ființele vii, au slăbiciuni pe care le poți exploata.

Swarmers

Rar vei vedea acest tip de Freaker bântuind de unul singur. Vestea foarte proastă pentru tine este că umblă în cete de 5-20 de indivizi. Cum aud un zgomot mai tare, se duc să verifice despre ce e vorba. Dacă te observă, te înconjoară și te atacă foarte repede și-ți taie toate traseele de retragere.

Ghid de supraviețuire: dacă preferi să nu ai de-a face cu ei, găsește tufișuri și ghemuiește-te între crengi. Ascunde-te până trece ceata. Vrei să acționezi din umbră? Aruncă pietricele pentru a atrage câte unul rămas în urmă, apoi apropie-te pe furiș ca să-l rezolvi din umbră. Indivizii Swarmer cărora le vei atrage atenția cu zgomotul sunt evidențiați de-a lungul traiectoriei pietrei.

Ai arme și siguranță de sine? Aruncă un cocktail molotov în ceată și începe să tragi: folosește focul și gloanțele pentru a scăpa de cât mai mulți înainte să te atace. Treci la lupta corp la corp pentru a-i aranja pe cei rămași.

Screamers

O ciudățenie de Freaker: spre deosebire de ceilalți monștri, acesta umblă mai mereu singur. Chiar și așa, apariția lui trebuie să te alarmeze, pentru că îi atrage pe ceilalți. Este o sirenă de avertizare în carne și oase. Dacă te observă, începe să ragă oribil, ceea ce o să-i atragă pe Swarmers din apropiere spre tine.

Ghid de supraviețuire: dacă ești suficient de aproape de un Screamer ca să te observe, e prea târziu să încerci să eviți ce urmează: țipetele sale asurzitoare te vor paraliza și vei pierde secunde prețioase, cât să apuce Swarmers să se apropie. Acordă atenție maximă fiecărui Screamer, imediat ce l-ai remarcat, ca problemele tale să nu se agraveze rapid. 

Bleachers

Varietățile de Freakers continuă să sufere mutații pe măsură ce jocul avansează. Bleachers sunt rezultatul unei asemenea evoluții. Îi reperezi ușor, pentru că au pielea albă, au viteză de Swarmer, dar cedează mult mai greu: rezistă la lovituri, inclusiv la gloanțe-n cap. Ca rudele lor mai slabe, umblă în grupuri. Un pic de ghinion și te trezești cu ei în față. 

Ghid de supraviețuire: folosește sistemul de upgrade din joc, precum și arborii de progres ai lui Deacon. Dacă faci upgrade la Survival Vision, poți să încetinești timpul și să-l ții mai mult, ca să distrugi mai multe capete. Dacă deblochezi arme mai bune, vei fi mai eficient în a opri hoardele și vei avea încărcătoare mai mari, cu muniție mai distrugătoare. Consolidează-ți motocicleta ca să funcționeze ca o armă de mare viteză, cu care să strivești mai mulți Bleachers. Atenție: după o asemenea manevră va trebui să-ți repari motocicleta.

Breakers

Versiunea Freaker a bătăușului. Supraviețuitorii presupun că acești agresori supradimensionați au apărut atunci când sportivi și luptători au căzut victime virusului. Indiferent de unde ar proveni, sunt giganții speciei. Ce au? Forță brută. Ce nu au? Frică. Breakers vor face tot posibilul să se apropie de tine ca să-ți care pumni până mori.

Ghid de supraviețuire: coctailurile molotov amplifică distrugerile pe care le provoci. Dă foc de departe unui Breaker și începe să tragi în el, ca să-i consumi sănătatea. Dacă unul reușește să se apropie de tine, ar fi bine să stăpânești eschivele cu rostogolire, ca să nu te poată nimeri. Atenție: eschivele îți iau din rezistență și o să-ți fie mai greu să te îndepărtezi.

Ca restul ființelor din joc, Breakers atacă și inamicii de alte tipuri. Ademenește-i până când iau contact cu o altă ființă, care o să-i slăbească, iar tu vei da lovitura de grație.

Hoarde

Aceste mase de Freakers – de câte 50 – 500 indivizi – pot fi cea mai dură provocare cu care te confrunți în pustietate. Sunt o amenințare aparte, chiar și ținând cont de standardele Freaker: se mișcă în formație, de parcă ar avea toți același creier, și acționează ca o singură ființă. Universul Days Gone are 40 de hoarde răspândite prin lume, fiecare are terenul său și se mișcă pe anumite trasee, între zonele de vânătoare și sursa de apă.

Ghid de supraviețuire: Nici nu te gândi să te confrunți cu o hoardă până când nu te-ai înarmat până-n dinți și nu te-ai pregătit bine de tot: sunt atât de mulți, încât te copleșesc rapid de tot. Cheia strategiei de eradicare definitivă a acestei amenințări cumplite stă în observațiile atente și utilizarea mediului în care trăiește hoarda. Pune capcane, pregătește trasee și reglează-ți tirul. 

2. Atenție la sălbăticiuni

Pentru patrupedele din centrul statului Oregon tu ești doar mâncare

Lanțul trofic s-a schimbat. În Days Gone oamenii nu mai sunt prădătorul suprem: carnivorele lumii s-au impus din nou ca specii dominatoare.  În văile și pe dealurile din joc umblă animale prădătoare cu dinții ascuțiți, pregătite să-și apere teritoriile cu ferocitate și să vâneze în pustietate după carne proaspătă. 

Înspăimântătoarele animale din Oregon nu au rămas imune la virus: în păduri vânează și lupi și urși infectați. Au devenit extrem de agresivi și arată groaznic: mutațiile pe care le-au suferit nu îi fac cu nimic mai blânzi.

Urși | Ragers

Bend Studio a studiat mediul natural din Oregonul real pentru a crea animalele sălbatice cu care te întâlnești în joc. Rezultatul acestui efort de autenticitate este că pe drum poți întâlni oricând urși negri agresivi și mari, dispuși oricând să te ronțăie cu spor. Exemplarele infectate, Ragers, pot fi recunoscute după sârma ghimpată agățată în blană. 

Ghid de supraviețuire: Lupta corp la corp nu e o idee bună, decât dacă insiști să te sfâșie. Ca în cazul celorlalte contacte, trebuie să profiți de ce-ți oferă mediul. Dacă ai muniție, urcă-te pe un acoperiș și împușcă fiara de acolo. Dacă ești aproape de o benzinărie, ademenește ursul să te urmărească până la rezervoarele de combustibil și dă-le foc pentru a torpila serios sănătatea fiarei.

Lupi | Runners

Acești vânători rapizi și mortali bat țara în lung și-n lat, în haite. Dacă ai noroc, le auzi urletele de departe și îți dai seama că au ieșit la vânătoare, deci e bine să fii cu băgare de seamă. Chiar dacă ești cu ochii-n patru, atacul vine rapid: te trezești că haita te-a înconjurat și e gata să sară pe tine. Lupii infectați sunt Runners, mai mari și cu blana tărcată. 

Ghid de supraviețuire: lupii pot ține pasul cu motocicleta, așa că cel mai bine e să alegi o porțiune de drum deschis și să tragi din mers, ca să-i ții la distanță, în speranța că vor obosi înainte să rămâi fără combustibil. Dacă benzina e pe terminate, găsește un zid, măcar spatele să-l ai asigurat, apoi pregătește pușca cu alice sau o altă armă care provoacă distrugeri pe o rază mare.

3. Ferește-te de oameni

Nu toți supraviețuitorii sunt aliații tăi

Ferește-te de străini. Pe-alocuri în Days Gone, foarte rar, găsești colonii de supraviețuitori prietenoși, pentru care orice ajutor venit din exterior este o șansă de a avea case mai sigure. 

Majoritatea celor pe care îi întâlnești pe drum sau în afara acestuia, bărbați sau femei, sunt dornici să te atace, îți pregătesc ambuscade ca să te doboare de pe motocicletă sau, pur și simplu, încep să tragă în tine. În definitiv, nu ar fi exclus să ai exact ce le trebuie și preferă să trăiască ei, nu tu. În pustietate supraviețuiește cine poate. 

Rippers

Membrii unei secte nebune, care îi adoră pe Freakers. Au unele dintre cele mai periculoase arme albe din joc, rămâne să te hotărăști dacă riști o încăierare ca să le iei. Ai mare grijă: nu sunt blindați, dar sunt foarte hotărâți să scape universul de oameni. Unii Rippers de nivel înalt sunt în stare să spargă un coctail molotov pe piept și să te atace în speranța că și tu vei cădea pradă flăcărilor.

Ghid de supraviețuire: ei aruncă de departe cu coctailuri molotov, încearcă să te înconjoare sau să te răpună cu armele albe. Bazează-te pe ecosistemul jocului și pe credințele grupului pentru a primi ajutor de unde nu te aștepți. Dacă găsești niște Swarmers în apropiere, atrage-i în zonă și ascunde-te. Rippers nu ar face rău unui Freaker, sub nicio formă. Așa că se adună și încep să cânte, așteptând să vină hoarda.

Ambushers

Majoritatea supraviețuitorilor care nu sunt Rippers și nici nu țin cu tine sunt tâlhari, dar mai este un grup periculos care atacă pe drum, ziua, în amiaza mare. Supraviețuitorii le zic Ambushers. Atacă atunci când nu te aștepți: întind o sârmă de-a curmezișul drumului ca să te doboare de pe motocicletă, iar un lunetist ascuns trage în tine. Bântuie drumurile din apropierea casei lor, care este o tabără fortificată.

Ghid de supraviețuire: este foarte riscant să ataci tabăra de unde se lansează ambuscadele, dar și răsplata este mare. Dacă reușești să-i vii de hac unei asemenea colonii, numărul de ambuscade în zonă va scădea și poți intra în buncărul taberei, care este o adevărată comoară, cu premii unice. În fiecare tabără te așteaptă alt mediu și alte provocări, astfel încât vei avea nevoie de toată inteligența și îndemânarea din lume ca să rezolvi problema și să învingi.

4. Întreținerea echipamentului

Motocicleta și abilitățile tale sunt armele care te pun în avantaj în această lume bântuită de apocalipsă 

Ai două centuri de siguranță, care te ajută să supraviețuiești în Days Gone: motocicleta și abilitățile tale. Prietenul cu două roți te ajută să te miști cu repeziciune, să acoperi distanțe mari și să scapi rapid de pericole. În ce privește experiența câștigată în misiuni, aceasta te poate ajuta să faci upgrade de abilități, să te călești pentru a face față drumului care te așteaptă.

Motocicleta

În rezervor ai o cantitate finită de benzină. Nu poți căra cu tine canistre de rezervă, așa că ar fi bine să te obișnuiești să urmărești indicatorul. Problema nu e atât că nu ai benzină, problema e că ești pe jos. Lipsa unui mijloc de transport de încredere poate însemna condamnarea la moarte: motocicleta este singura modalitate de a scăpa de Freakers și de alte amenințări.

Ghid de supraviețuire: când ești pe drum, caută benzinării (acestea se adaugă la hartă pe măsură ce le descoperi) sau canistre abandonate. Nu accelera atunci când cobori dealurile: lasă gravitația să te ajute. Imediat ce-ți permiți, fă upgrade la rezervor într-o colonie.

Abilitățile tale

Days Gone este un univers în care trebuie să-ți adaptezi mereu strategia. Armele albe se rup, muniția se termină, hoarda te prinde dacă încerci să te furișezi. De aceea, este important să studiezi bine structurile de abilități și să faci upgrade ca să devii un supraviețuitor mai puternic și mai eficient.

Ghid de supraviețuire: învață la perfecție toate „meseriile”. Pune accentul pe deblocarea abilităților de nivel elementar din toate cele trei ramuri. Acestea îți asigură capacitățile esențiale pentru a supraviețui în pustietate, îți permit să-ți repari armele albe, să reîncarci pușca din mers și să-ți îmbunătățești Combat Focus. Nu tragi grozav? Continuă să-ți faci upgrade la abilitățile din arborele de lupte corp la corp pentru a-ți putea repara mari repede armele și pentru a le face mai durabile. Preferi puștile? Poți să-ți grupezi tirul sau poți vedea inamicii folosind Survival Vision.