30 de ani de joc

Alătură-te nouă pentru o călătorie prin istoria PlayStation® și a consolelor și jocurilor care ne-au creat. 

Lansare globală

12 noiembrie 2020

În noiembrie 2020, în mijlocul unei pandemii la nivel global, PlayStation®5 s-a lansat pentru a duce jocul la noi niveluri prin moduri neașteptate și încântătoare.

De la factorul de formă radical dezvăluit în luna iunie a aceluiași an până la reactivitatea tactilă a controlerului fără fir DualSense® care a creat noi experiențe în mâinile jucătorilor, consola PS5® a susținut totul cu o arhitectură de sistem care a făcut jocul mai rapid, mai captivant și mai uimitor din punct de vedere vizual decât orice altă consolă PlayStation de până atunci.

Play Has No Limits™

În ciuda condițiilor globale provocatoare, lansarea PlayStation 5 nu a devenit doar cea mai mare lansare PlayStation dintotdeauna, dar și cea mai mare lansare de consolă la nivel global din istorie.

Schimbarea jocului

În timp ce PS5 a încântat jucătorii cu noi experiențe care arătau, se auzeau și se simțeau incredibil, tehnologia avansată și arhitectura integrată a sistemului de sub capotă au fost cele care au făcut toate acestea posibile.

Imagini spectaculoase la viteză fulgerătoare

Construite de la zero și puse la punct pentru cel mai realist joc posibil, CPU-ul, GPU-ul și SSD-ul personalizate din interiorul consolei PS5 au lucrat împreună pentru a duce jucătorii în lumi spectaculoase ale jocurilor mai repede ca niciodată.

Imersiune care îți taie respirația

Imaginile uimitoare ale consolei PS5 au fost completate de experiențe de joc revoluționare, datorită caracteristicilor tactile unice ale controlerului fără fir DualSense și incredibilei tehnologii Tempest 3D Audio, care duce imersiunea în joc la noi niveluri sonore.

Compatibilitate retroactivă cu PS4® 

Jucătorii de generație nouă au beneficiat de compatibilitate retroactivă completă pentru colecțiile lor de jocuri PS4, ceea ce însemna că mii de jocuri au fost gata de joc imediat de la lansare - cu bonusul suplimentar al tehnologiei Game Boost care le conferă o nouă strălucire.

Variante de consolă

PS5 s-a lansat cu două versiuni - una cu compatibilitate cu discurile Blu-ray, și o ediție exclusiv digitală, pentru a juca jocurile descărcabile. Acestora li s-a alăturat în 2023 un model mai subțire care era de asemenea exclusiv digital, dar cu opțiunea de a adăuga o unitate de disc care putea fi înlăturată.

Consolă PS5

Consola de lansare originală, completă cu unitate de disc și suport vertical integrat, era complet compatibilă cu discurile PS4.

PS5 Digital Edition

La lansare a fost disponibilă și o versiune exclusiv digitală, creată pentru a juca jocuri descărcate din PlayStation™ Store.

Consolă PS5 - grup de modele subțire

Lansată în 2023, această versiune mai subțire a consolei PS5 Digital Edition introducea de asemenea opțiuni de unitate de disc atașabilă.

Senzații noi cu controlere PS5

Era PS5 a marcat o schimbare în designul și funcționalitatea controlerului PlayStation, pe măsură ce controlerul fără fir DualSense a sosit pentru a-i surprinde și bucura pe jucătorii din lumea întreagă - și în curând lui i s-a alăturat o familie de controlere pentru o gamă și mai largă de jocuri.

Controler fără fir DualSense

Controlerul de bază al PS5 a fost o evoluție a tot ceea ce fusese înainte.

Vibrațiile de modă veche au fost înlocuite cu un feedback haptic care simula o serie incredibil de mare de condiții din joc, iar butoanele tradiționale L2 și R2 au fost optimizate pentru a deveni declanșatoare adaptabile, care puteau simula tensiunea pe măsură ce jucătorii interacționau cu arsenalul și obiectele pe măsură ce jucau, creând o conexiune fizică la acțiunile de pe ecran.

Controler fără fir DualSense Edge™

Trei ani mai târziu, DualSense Edge a dus controlerul de bază de mare succes un pas mai departe, cu componente de înaltă performanță și caracteristici de control și profiluri personalizabile adăugate pentru jocuri mai competitive, la standarde de turneu.

Controler Access™

Conceput pentru a permite jucătorilor cu dizabilități să joace mai confortabil și mai mult timp, controlerul Access a fost creat în strânsă colaborare cu experți în accesibilitate și a oferit opțiuni extinse de personalizare pentru dispunerea butoanelor și a stick-urilor de control, precum și posibilități de orientare la 360 de grade.

Jocuri PlayStation 5 legendare

Unele dintre lansările speciale din generația PS5 de până acum…

Jocuri PlayStation 5 legendare

Unele dintre lansările speciale din generația PS5 de până acum…

Astro's Playroom

Preinstalat pe fiecare consolă, revenirea lui Astro pe consolele PlayStation a fost atât o demonstrație a caracteristicilor tactile uimitoare ale noului controler fără fir DualSense, cât și unul dintre cele mai bune jocuri platformer din ultimul timp - și o mostră a lucrurilor care vor urma…

Sackboy: A Big Adventure

Unul dintre cele mai îndrăgite personaje PlayStation a ieșit din franciza LittleBigPlanet pentru a intra în centrul atenției într-o aventură de tip platformer 3D pentru a salva lumea Craft de maleficul Vex, cu ajutorul Cavalerilor croșetați - și nenumărate schimbări de costume adorabile.

Ratchet & Clank: Rift Apart

Uimitor din punct de vedere vizual și o demonstrație uluitoare a SSD-ului rapid al consolei PS5, Rift Apart a făcut ca duo-ul de galaxii să treacă de la o dimensiune la alta cât ai clipi din ochi, oferind o diversitate de experiențe de joc nemaivăzute până acum la o asemenea viteză.

Returnal

Ca urmare a succesului răsunător al shooter-ului spațial Resogun de pe PS4, dezvoltatorul Housemarque a dus acțiunea pe tărâmul third-person în acest shooter roguelike intrigant și provocator în care joci în rolul lui Selene, oastronaută care urmărește un semnal misterios și care se trezește prinsă într-o buclă temporală.

God of War Ragnarök

Consecințele întâlnirii culminante dintre Kratos și Atreus cu zeul Aesir Baldur în God of War (2018) au făcut ca ținuturile nordice să fie cuprinse de Fimbulwinter. Impulsionați să acționeze de dorința lui Atreus de a obține răspunsuri și de forțele lui Odin care martirizează cele Nouă Tărâmuri, tatăl și fiul luptă pentru a-și păstra familia în siguranță pe măsură ce se apropie bătălia profetizată din Ragnarök. Randată uimitor de tehnologia consolei și cu feedback haptic DualSense pentru a simți fiecare lovitură a toporului Leviathan, God of War Ragnarök a devenit instantaneu o experiență esențială pentru PS5.

Gran Turismo 7

Al treisprezecelea joc din scrisoarea de dragoste a lui Polyphony Digital către automobile, GT7 a cristalizat viziunea și ambițiile anterioare în cel mai realist simulator de condus de până acum, punând mașini de performanță recreate perfect pe piste de curse globale recreate uimitor.

Horizon Forbidden West

Vânătoarea de mașini și cândva salvatoarea din Meridian, Aloy, s-a întors în 2022 într-unul dintre cele mai impresionante jocuri vizuale ale generației. Călătorind spre Vest, Aloy a înfruntat noi amenințări, noi grupări aflate în pragul războiului și o nouă amenințare periculoasă din lumea veche, întâlnind ruinele multor locații din lumea reală de-a lungul călătoriei.

Elden Ring

Mult așteptata revenire a FromSoftware cu un nou IP creat în colaborare cu scriitorul George R.R Martin de la Game of Thrones a împins jucătorii într-una dintre cele mai frumoase și expansive lumi open-world imaginate până acum, plină de inamicii necruțători și luptele caracteristice dezvoltatorilor, îmbinate cu o poveste misterioasă.

Marvel’s Spider-Man 2

Cei doi Spider-Man, Peter Parker și Miles Morales, au revenit pentru o nouă aventură extraordinară în franciza de mare succes Marvel’s Spider-Man pentru PS5. Jucătorii traversau Marvel’s New York, comutând rapid între Peter Parker și Miles Morales ca să încerce diferite povești și noi puteri legendare. Răufăcătorul emblematic, Venom, amenință să le distrugă viețile și orașul, dar și să-i omoare pe toți cei care le sunt dragi.

Baldur’s Gate 3

Foarte așteptat de fanii RPG-urilor și ai Dungeons and Dragons, Baldur's Gate 3 s-a aflat în topul multor liste ale Jocurilor Anului în 2023. O poveste complicată și o distribuție complexă de personaje au făcut ca lumea fantastică Faerûn să prindă viață în moduri uimitoare, pe baza alegerilor jucătorului și a relațiilor dintre personaje, oferind un adevărat sentiment de construcție unică a lumii la fiecare joc.

Helldivers 2

Helldivers 2 a explodat pe PS5 cu o grămadă de libertate galactică și democrație, luând cu asalt lumea multiplayer online cu acțiunea sa intensă, jocul cooperativ și simțul umorului ironic. În calitate de Helldiver, jucătorii sunt însărcinați să protejeze civilizația Super Pământului de hoardele de invadatori extratereștri, înarmați cu arme superputernice capabile să doboare insectele - dar și să provoace daune între coechipieri dure (și uneori amuzante).

Astro Bot

O adevărată celebrare a moștenirii incredibile a PlayStation, ASTRO și echipa de roboți se întorc, împrăștiați în toate galaxiile într-o aventură nouă. Urcă pe Dual Speederul tău de încredere și explorează peste 50 de planete pline de distracție, pericol și surprize. 

PlayStation Studios deschide noi drumuri

Generația PlayStation 5 a văzut cum, de asemenea, catalogul de jocuri PlayStation Studios, aclamat de critici, a început să facă saltul spre PC. God of War, Ghost of Tsushima, Horizon Zero Dawn și multe altele sunt acum disponibile pentru o lume cu totul nouă de jucători pe platforma PC, incluzând aceleași caracteristici și conținut extraordinar care le-au făcut un succes pe PlayStation.

PlayStation® Plus primește un upgrade

După mai bine de un deceniu de reunire a jucătorilor online și de încântare a membrilor cu un catalog vast de jocuri lunare descărcabile, PlayStation Plus a făcut un pas îndrăzneț în 2022.

Oferindu-le jucătorilor o serie nouă de caracteristici, precum Catalogul de jocuri, Catalogul de clasice, redarea în cloud, Încercările de joc și altele, PlayStation Plus a adoptat de asemenea un nou model de abonament pe niveluri, plin de jocuri grozave și caracteristici pentru fiecare tip de jucător.

PlayStation Stars™ recompensează loialitatea jucătorilor

Noul program de loialitate al PlayStation, PlayStation Stars, s-a lansat pe PS App pentru a sărbători iubirea față de joc a jucătorilor PlayStation și a experiențelor împărtășite de joc.

Provocându-i pe jucători să încheie Campanii pe parcursul a mai multe jocuri și genuri, PlayStation Stars îi recompensează pe participanți cu Obiecte de colecție digitale pe care să le pună în Vitrina lor sau cu Puncte pe care să le revendice din Catalogul de recomepnse. Serviciul continuă să evolueze alături de PlayStation. 

Player la distanță PlayStation Portal™

Combinând un ecran LCD de 8” minunat cu setul de caracteristici unice ale controlerului fără fir DualSense, dispozitivul de ținut în mână inovator al PS5 a extins orizonturile de joc desprinzând experiența de acasă de ecranul mare.

Cu PlayStation Portal te poți acum bucura de cele mai mari hituri PS5 în orice loc al casei tale - pe canapea, pe pat sau în șezlongul din grădină.

PlayStation 5 Pro

Pe măsură ce povestea PlayStation continuă să fie scrisă, în 2024 a fost anunțată cea mai recentă evoluție a PS5, aducând cu ea cele mai impresionante imagini posibile vreodată pe o consolă PlayStation, datorită PlayStation Spectral Super Resolution, ray tracingului avansat și performanței optimizate a consolei.

Colecție PlayStation cu ocazia aniversării a 30  de ani

Pentru a sărbători 30 de ani de joc, la finalul anului 2024 a fost dezvăluită colecția aniversării de 30 de ani. Această gamă de produse în ediție limitată a inclus o consolă PS5 Pro, o consolă PS5 digital edition, un controler fără fir DualSense, un controler fără fir DualSense Edge și un player la distanță PlayStation Portal, toate concepute cu o schemă de culori și elemente de design care amintesc de consola PlayStation originală din 1994.

2023

Lansare globală

22 februarie 2023

Pornind de la caracteristicile imersive și tactile ale consolei PS5, următorii pași ai PlayStation în realitatea virtuală au venit cu o cască reproiectată, mai ușoară și mai simplu de purtat - datorită designului cu un singur cablu - și un set personalizat de controlere de tip sferic, cu caracteristici unice care au oferit jucătorilor un sentiment mai mare de imersiune în lumea jocurilor lor.

Feel a New Real™

Preluarea controlului

Controlerul PlayStation VR2 Sense™ avea funcțiile revoluționare Feedback haptic și Declanșatoare adaptabile care au diferențiat controlerul fără fir DualSense și au adus o nouă dimensiune în jocuri. Jucătorii PS VR2 puteau simți toate acestea și mai multe, cu Finger Touch Detection adăugând și mai mult potențial la jocurile captivante disponibile.

Jocurile generației

Unele dintre lumile virtuale disponibile pentru PS VR2 

Jocurile generației

Unele dintre lumile virtuale disponibile pentru PS VR2 

Horizon Call of the Mountain 

O nouă aventură plasată în universul Horizon, acest joc de lansare pe PS VR2 a propulsat jucătorii într-o lume uimitoare, plină de vârfuri muntoase impunătoare, peisaje uimitoare și, bineînțeles, mașini colosale și mortale pe care le poți doborî cu arcul tău virtual, tras și eliberat cu ajutorul controlerului PS VR2 Sense.

Gran Turismo 7

„Adevăratul simulator de condus” s-a apropiat și mai mult de realitate odată cu apariția capodoperei automobilistice a Polyphony Digital pe PS VR2, permițând utilizatorilor să se uite în cabina supermașinilor lor, în viraje la viteză mare și la recreerea uimitoare a circuitelor de curse globale - ca să nu mai vorbim de admirarea colecției lor de mașini puternice.

Resident Evil Village: VR Mode

Pentru cei suficient de curajoși să se aventureze înapoi în sat, cel de-al 8-lea joc Resident Evil a adăugat un mod VR hiperrealist care a amplificat teroarea în moduri noi și captivante. Randat în 4K HDR și cu 3D audio înfricoșător, niciodată n-a fost mai horror să te apropii așa de mult de Lady Dimitrescu.

Star Wars: Tales from the Galaxy’s Edge

Ducând jucătorii într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată, această aventură originală plasată în universul Star Wars combină o poveste nouă în care ești în rolul unui tehnician de reparații pentru droizi care participă la misiuni cu miză mare printre gangsteri și facilități ale Primului Ordin, cu scenarii pentru fani care îi văd pe jucători alăturându-se Jedi sau completând recompense dubioase împotriva adversarilor mortali.

Resident Evil 4: VR Mode

Unul dintre cele mai emblematice jocuri din seria Resident Evil a revenit pe PS5 și, la scurt timp după aceea, a adăugat acest mod VR înfricoșător pentru a testa curajul oricărui viitor Leon S. Kennedy, în timp ce coșmarul se desfășoară în fața ochilor săi cu un joc de arme cu muniție redusă și o luptă corp la corp, în timp ce se târăște prin lumea viscerală și înfricoșătoare.

The Dark Pictures: Switchback VR

Acest rollercoaster din iad a amplificat teroarea prin utilizarea ingenioasă a urmăririi ochilor din căștile PS VR2: clipește, iar ororile care te urmăresc se apropie tot mai mult sau apar acolo unde te aștepți mai puțin. Controlarea a două arme în același timp dintr-o gamă largă, cu ajutorul controlerului PS VR2 Sense e singura ta șansă să supraviețuiești în această călătorie de coșmar la parcul de distracții.

© 2024 MARVEL

© 2024 Sony Interactive Entertainment LLC.

Dezvoltat de Insomniac Games, Inc.