Cum se depanează problemele de imagine și sunet la consola PS5

Află cum se rezolvă problemele de imagine și sunet la consolele PlayStation®5.

Nu există ieșire de imagine din consola PS5?

În cazul în care consola ta PS5® și ecranul sunt pornite dar nu există imagine, încearcă următorii pași:

  1. Verifică conexiunea HDMI
    Asigură-te că există o legătură fermă între consola PS5 și ecran prin cablul HDMI inclus în pachet. Dacă este posibil, încearcă să folosești un alt cablu HDMI. Dacă ecranul tău are mai multe porturi HDMI, încearcă să folosești alt port. Asigură-te că ai canalul corespunzător selectat pentru HDMI.

Recomandăm utilizarea unui cablu HDMI 2.1, inclus cu consola PS5, astfel încât să obții cel mai bun rezultat din funcțiile de înaltă performanță ale consolei tale. Totuși, pot fi folosite și cabluri HDMI mai vechi.

Consola PS5 acceptă specificații HDMI 2.1 și acceptă ieșire video 4K 120Hz. Acest lucru înseamnă că te poți bucura de un joc cu redare mai lină și rate de cadre mai înalte la utilizarea unui televizor sau monitor compatibil.

  1. Conectare directă la portul HDMI
    Conectează consola PS5 direct la portul HDMI al ecranului. Dacă ai alte dispozitive conectate la ecran (sound bar, sistem home theater, dispozitive de captură a jocurilor etc.), deconectează-le pentru a vedea dacă acest lucru rezolvă problema.
  1. Repornește alimentarea
    Oprește ecranul și consola PS5 complet. Deconectează-le cablurile de alimentare, așteaptă 20 de minute, apoi conectează cablurile la loc. Pornește totul și verifică imaginea.
  2. Verifică firmware-ul dispozitivului
    Asigură-te că ecranul tău dispune de cel mai recent firmware. Consultă manualul de utilizare al producătorului pentru setări suplimentare necesare pentru semnalele de înaltă rezoluție.

Dacă încă întâmpini probleme, vizitează Reparații PlayStation.

Nu există ieșire audio de la consola PS5?

Dacă nu există sunet de la ecran sau dispozitivul audio, încearcă pașii de mai jos:

  1. Reglează setările audio
    Asigură-te că ecranul și orice alt dispozitiv audio nu sunt puse pe mut și că volumul este suficient de tare.
  2. Verifică setările de ieșire audio
    Asigură-te că ieșirea audio a consolei PS5 este setată la dispozitivul HDMI.
  1. Actualizare software de sistem
    Dacă ai probleme cu sunetul, încearcă să actualizezi software-ul de sistem al consolei PS5 la cea mai recentă versiune.
  1. Verifică cablul HDMI
    Un cablu HDMI defect poate cauza probleme de sunet. Încearcă să folosești un alt cablu HDMI și vezi dacă se rezolvă problema.

Recomandăm utilizarea unui cablu HDMI 2.1, inclus cu consola PS5, astfel încât să obții cel mai bun rezultat din funcțiile de înaltă performanță ale consolei tale. Totuși, pot fi folosite și cabluri HDMI mai vechi.

Consola PS5 acceptă specificații HDMI 2.1 și acceptă ieșire video 4K 120Hz. Acest lucru înseamnă că te poți bucura de un joc cu redare mai lină și rate de cadre mai înalte la utilizarea unui televizor sau monitor compatibil.

  1. Conectare directă la portul HDMI
    Conectează consola PS5 direct la portul HDMI al ecranului. Dacă ai alte dispozitive conectate la ecran (sound bar, sistem home theater, dispozitive de captură a jocurilor etc.), deconectează-le pentru a vedea dacă acest lucru rezolvă problema.
  2. Verifică firmware-ul dispozitivului
    Asigură-te că ecranul sau dispozitivul audio dispune de cel mai recent firmware. Consultă manualul de utilizare al producătorului pentru setări suplimentare necesare pentru semnalele de înaltă rezoluție.

Dacă încă întâmpini probleme, vizitează Reparații PlayStation.

Ai probleme în continuare?

Vizitează Reparații PlayStation selectând problema mai jos.

Need help? 

Get help and support for your PlayStation products